top of page

despre mișcare

Într-un exercițiu de zoom out, unde ne privim planeta din cosmos, globul pământesc e ocupat de mișcare - de la gazelele din savana Africană până la locuitorii marilor orașe, nimic nu e cu adevărat neclintit. Mergem pe jos, alergăm, facem sport, înnotăm și zburăm pentru că nu putem altfel. Ne mișcăm pentru a trăi și trăim pentru a ne mișca. Mișcarea este esențială corpului, dar și minții noastre. În primul episod habits, vă invităm la o conversație relaxată despre cum ne mișcăm. Și mai ales cum ne putem mișca mai mult, mai bine, mai cu folos, încât să ne fie din ce în ce mai bine.

 

Participă la conversație:
autor_edited.jpg

Shane O’Mara este profesor de neuroştiinţe la Trinity College Dublin. Este cercetător principal şi fost director al Trinity College Institute of Neuroscience, unul dintre cele mai importante centre de cercetare în domeniul neuroştiinţelor din Europa. Susţine workshopuri şi seminare în cadrul unor organizaţii academice, industriale şi nonguvernamentale pe tema aplicării neuroştiinţelor în domeniul afacerilor, instituţiilor şi politicilor publice. Este autorul a peste 130 de articole care explorează funcţionarea sistemelor cerebrale în relaţie cu învăţarea, memoria, luarea deciziilor, stresul, anxietatea şi depresia. A mai publicat Why Torture Doesn’t Work: The Neuroscience of Interrogation (Harvard University Press, 2015) şi A Brain for Business: A Brain for Life (Palgrave Macmillan, 2017).

Maria Uca Marinescu este o exploratoare română. Ea deține în prezent funcția de președinte a Comisiei de Sport și Mediu din cadrul Comitetului Olimpic Român. Ea este prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului. Ambele performanțe au fost realizate în cadrul unor expediții polare ghidate de tipul "ultimul grad". Ca o recunoaștere a meritelor excepționale, la data de 15 iulie 2002, președintele României i–a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer.

Uca1-1.jpg
valeria.jpg

Valeria Răcilă este o canotoare română, laureată cu aur la Jocurile Olimpice de la Los Angeles (1984). În 1977, a fost cooptată în lotul național de canotaj, unde s-a specializat în probele de vâsle. În 1978, a participat deja la prima sa competiție oficială internațională de anvergură – Campionatele Mondiale de la Karapiro (Noua Zeelanda) unde s-a clasat pe locul 4, la patru vâsle cu cârmaci. În 1979, la CM de la Bled, a cucerit medalia de bronz la dublu vâsle (2x), în 1981, la CM de la Munchen, reeditând această performanță la 4x+. A participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, în 1980, la Moscova, unde a obținut medalia de bronz la 2x și în 1984, la Los Angeles, unde a cucerit titlul olimpic la 1x. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.

moderator Alexandra Gătej, fondator al Societății Omului Sănătos. Merge pe jos, o interesează cum trăiesc, cum gândesc și ce fac oamenii pentru corpul, mintea și spiritul lor. Nu îi este indiferent cum arată orașul, strada și țara unde locuiește. Prima româncă la conducerea unei multinaționale  - Unilever, cu o experiență de 15 ani de management in România, Balcani,Europa de Est și Occidentală  și o vastă expertiză globală în studierea obiceiurilor oamenilor de pe toate continentele. A fost Consilierul Economic al Președintelui  României, de două ori Președinte al Camerei de Comerț Americane - Amcham, membru fondator si Vicepreședinte în exercițiu al Institutului Aspen România, membru fondator al New Strategy Center, Membru al Ordinului Steaua României in grad de Cavaler. Este absolventă a Facultății de Cibernetică la ASE București și a absolvit Programul de Executive Management al Universității Wharton, SUA.

gatej.jpg

Intră în comunitate pentru a avea acces
la podcast-uri și alte resurse despre mișcare.

habits. e un proiect sprijinit și apreciat de

UCB_CMYK_2D_RO_L_Simple.png
1519898609661.png
116798378_640580846816993_87071309932017
logo act color copy.jpg
bottom of page