top of page

Câți prieteni, atâtea prietenii

Updated: May 31, 2023

de Alexandra Gătej


Luna acesta ne-am decis să abordăm subiectul prieteniei. La prima vedere poate părea un subiect ușor de tratat. Cei mai multi dintre noi - întrebați fiind - pot produce cu ușurință, la orice vârstă, niște nume de prieteni. Și totuși știm ce fel de prietenii purtăm prietenilor noștri?


Există prietenii de “vreme bună’ cum se spune. Când ești tânăr și ușor, sau matur și cu poziție ori în vârstă și cu bani. Când poți invita prietenii la petreceri sau călătorii, când poți face cadouri sau când poți ajuta cu relații, poziție sau recomandări, când ceilalți depind într-un fel sau altul de ceea ce ai de oferit. Acest tip de prietenie adună în jur multă, cea mai multă lume. Lumea se poartă frumos și se consumă multă veselie. E o prietenie de tip Client Service. Cel care dă are nevoie de validare sau de suită iar cel care primește are nevoie de banii, relațiile sau informațiile celuilalt. Toată lumea câștigă pe termen scurt. Când ceva din atuurile de mai sus se termină, agenda telefonului se subțiază foarte tare, la fel și cei care mai răspund la telefon. Nu sunt sigură că se numește prietenie și nici nu știu câtă sinceritate încape în acest fel de relație dar pare cea mai des întâlnită.


Mai sunt și prieteniile de o vară - cele care lasă mereu un gust sărat în gură. Sunt oamenii cu care te-ai întâlnit întâmplător la mare, în tren sau pe munte - și cu care ai chimie imediat. Pare că aveți multe în comun și înafara cazurilor care duc la îndrăgosteală sau flirt aceste prietenii sunt pline de plăcerea descoperirii lucrurilor în comun și au o veselie care rămâne. De cele mai multe ori dispar așa cum au apărut dar lasă în urma lor o stare de cer senin cu miros de vanilie.


Prieteniile din copilărie sau adolescență care durează sunt admirabile. Practic o viață împreună cu toate amintirile la purtător. Cei care au parte de așa ceva sunt oameni speciali fiindcă au înțeles valoarea răbdării, a iertării, a iubirii. Sunt cei care știu cât de mult se muncește la o prietenie, tot timpul. Nu poți fi prieten cu cineva de care uiți, pe care-l rănești, de care nu îți pasă. Prieteniile între soți/parteneri/iubiți. Una e iubirea și alta prietenia. Iubirea fără prietenie nu se prea poate fiindcă ambele înseamnă să îți pese în primul rând de celălalt în raport cu tine. Doi oameni nu prea pot sta împreună mult timp dacă nu sunt/devin foarte buni prieteni. Vasele comunicante care sunt cei doi fac să treacă prin ele iubirea și prietenia - când unul e jos celălalt îl trage în sus și tot așa. În cazul acesta iubirea are nevoie de prietenie pentru răbdare și pentru efortul continuu de a construi relația cu celălalt. Prietenia cu sine. De multe ori ne purtăm cu noi înșine ca și cum am avea în față un dușman. Este banal că suntem cel mai mare obstacol în propria cale. Ne autosabotăm. Sau, dimpotrivă credem că nu e nimeni ca noi și că știm, putem, facem totul la superlativ noi și numai noi. Cred că a-ți fi propriul prieten e mai important decât mantra iubirii de sine. Aceasta de urmă duce la narcisism și deseori la impostură. A fi propriul prieten înseamnă să te cerți dar și să te feliciți cu moderație, a-ți spune tot adevărul întotdeauna, a accepta ce poți să faci și ce nu, a-ți trasa limite rezonabile în viață, a-ți da cu părerea despre tine doar la cerere (“unsolicited advice” cum se spune nu e mai niciodată o idee bună, nici măcar atunci când vorbești cu tine în oglindă) , a nu te accepta așa cum ești dar nici a te biciui mereu pentru defectele știute. Și apoi sunt prieteniile. Acelea mari, grele ca rodiile iarna, plesnind de sevă și de aromă, pline de conținut, cele care încarcă cu vitalitate, din toată inima, cele în care nu se vorbește prea mult dar se înțelege totul, cele care durează pentru că nu socotesc nimic, locul unde te poți întoarce mereu fără frică de judecată sau bârfă, acolo unde poți să reiei o conversație pe care ai început-o acum o lună și știi că ți se va răspunde de unde ai lăsat-o fără reproș, acolo unde nu există invidie ci doar bucurie liniștită și încredere. Relația în care nu poți spune sau gândi rău de celălalt și în care trădarea nu există. Sau dacă ea apare din oboseală sau greșeală amândoi se dau peste cap să repare ca să meargă mai departe. Omul care nu ți-e nici părinte, nici iubit, nici șef, nici coleg, nici familie, nici străin și la care alergi să îi spui ce nu poți spune nimănui fără frică de judecată sau minciună. Mă gândesc că oamenii cu adevărat norocoși în viață poate au parte de o asemenea întâlnire, una singură. Poate două dacă găsesc și perechea lor de suflet. Cam atât. Cât se muncește la o asemenea relație e greu de cuantificat dar efortul este enorm și mai ales continuu. Însă merită cu adevărat. Prietenii adevărați se știu. Sunt cei care au binele celuilalt în gând. Și binele are mereu un fel de al său de a se întoarce la expeditor, de cele mai multe ori pe căi neașteptate.


181 views0 comments

Kommentare


bottom of page