top of page

Cu sinceritate despre nesinceritate?

Updated: May 31, 2023

Ne-am suit în taxiul care ne ducea de la plajă până la casa în care locuiam. În seara aceea am plecat doar eu cu cele două fiice ale mele


de Oana Martha Igrișan


Mărturisesc că am avut o mică strângere de inimă când din dreapta de pe locul șoferului a coborât un puști care părea de vârsta fiicei mele (undeva 13-14 ani). Treaba asta cu șofatul pe dreapta e ceva ce mă confuzează teribil și îmi produce discomfort, poate pentru că efectiv creierul obișnuit cu sofatul pe stânga, n-are nici un chef să înțeleagă. N-am putut refuza mașina pentru că e destul de greu să faci asta în Africa și pentru că între timp fetele mele erau deja instalate comod pe bangheta din spate a mașinii. În mașină ritmuri africane, și un discobol cu lumini amețitoare. Mașina tăia noaptea africană în ritmuri și lumini de discotecă, în timp ce fetele se distrau teribil iar eu eram înghețată de frică. Să te lași condus în necunoscut, într-un sat african pe care nu îl cunoști, de un puști pare/este o nebunie.


N-am postat nimic din noaptea aceea.


În prima seară când am ajuns, ne-am strâns cu toții pe terasa casei lui I. în care stăteam cu ventilatoarele de tavan date la maxim, cu mango și fructul pasiunii scurgânduni-se pe degete, îmbătați de mirosul parfumat al fructelor și mirodenilor. În jur de 6 PM e noapte de-a binelea și tu ești încă umplut de sarea oceanului și nu-ți vine dacât să o lălăi așa cât mai multă vreme, să râzi cu prietenii, să asculți muzică, să dansezi în ritmuri africane și să te miri de lumea în care ai aterizat. Spre finalul nopții când masa era deja plină de cojile fructelor am întrebat de gunoi și atunci am aflat că wazungu* aruncă resturile de la fructe peste gard. Localnicii nu, pentru că folosesc totul din fruct (inclusive coaja). Iei cojile și căușele rămase goale ale fructelor și le arunci peste gard cu mișcarea aruncării mingii de oină.


Aruncarea mingii de oină m-a făcut să pierd mereu locul întâi la școală, pentru că singura notă pe care o primeam era 4. Oricum, n-am putut executa mișcarea decât în ultimele zile ale șederii africane. Să arunci peste gard gunoi e ceva ce mintea mea de europeancă, nu putea cuprinde. Dar acolo nu există să lași resturi menajere, fie mânânci tot, fie le arunci peste gard unde vin animalele care stau libere pe stradă – găini masai, suple și lungi, vaci cu cocoașă – și le mănâncă spre satisfacția localnicilor care au mai puțină treabă cu hrănitul animalelor. Am aruncat primele coji de la fructul pasiunii care au ricoșat din gard, direct în mine.


N-am postat nimic.


Câteva zile din luna noastră Africana au fost grele tare. Fetele au făcut insolație, iar noi ne găseam departe tare de tot ce înseamnă civilizație. 10 oameni, câți eram în casă, le-am vegheat pe rând cu prosoape ude și le-am administrat toate nurofenele și algomalminele fiole cărate de acasă.


N-am postat nimic.


Am postat în schimb toate momentele noastre fericite, toate răsăriturile, apusurile, poze cu masai superbi, expediții pe ocean, exotism. Instagramele noastre ale celor 10 prieteni plecați în aventura africană mustesc de culoare și fericire. Am stat și m-am gândit mult la asta, oare e nesincer ca am postat doar aceste lucruri sau am postat doar cu ce am rămas din aceste experiențe? Să postezi doar lucruri frumoase pe Instagram înseamnă că nu ești sincer, că manipulezi realitatea, urmăritorii sau doar că îți faci ție un album frumos de memorii. Mă tot gândesc dacă e posibil ca cineva să creadă atunci când privește pozele perfecte ale altora să își imagineze că drumul lung cu avionul a fost doar un vânticel de primăvară, că în spatele tuturor minunățiilor nu au existat minute de plictiseală sau de supărare casnică? Suntem nesinceri când ne postăm micile bucurii sau suntem nesinceri când credem că viața e un Instagram continuu? Vă întreb…


*oameni albi în limba swahili

121 views0 comments
bottom of page